FOTO, VIDEO. Protest cu zeci de mii de oameni în fața Parlamentului din Israel, împotriva reformelor judiciare. Unii au pătruns în clădire / Netanyahu: Ei pun capăt democrației

FOTO, VIDEO. Protest cu zeci de mii de oameni în fața Parlamentului din Israel, împotriva reformelor judiciare. Unii au pătruns în clădire / Netanyahu: Ei pun capăt democrației
Foto: Twitter / Eli Dror (@eldrormba)

Circa 60.000 de persoane au protestat împotriva reformelor judiciare din Israel, luni, în fața parlamentului, iar un grup a încercat să pătrundă în clădire chiar când urma să înceapă dezbaterea proiectelor în plenul Knesset-ului. O reacție a avut și premierul Benjamin Netanyahu, care i-a acuzat pe demonstranți că „pun capăt democrației”, transmite The Jerusalem Post.

Proteste în Israel împotriva reformelor judiciare

Zecii de mii de protestatari au ieșit pe străzile Israelului, luni, pentru a doua săptămână consecutivă, pentru a-și exprima nemulțumirea față de reformele judiciare înaintate de guvernul Netanyahu. Coaliția a avut o primă lectură pe proiectul care oferă guvernului control asupra numirilor judiciare și posibilitatea de a împiedica Înalta Curte de Justiție din a se exprima pe legi fundamentale.

Un grup de protestatari au încercat, luni seară, să treacă prin baricadele formate în fața clădirii în care își desfășoară activitatea Knessetul, parlamentul israelian, dar au fost împiedicați de forțele de ordine. Cam în acel moment era programată să înceapă și dezbaterea din plen pe proiectele reformei judiciare, notează KAN News.

Câțiva dintre ei au reușit totuși să ajungă la geamul care desparte sala plenară de restul clădirii, fiind îndepărtați în cele din urmă de forțele de ordine.

Netanyahu îi acuză pe protestatari că „pun capăt democrației”

Prim-ministrul israelian i-a acuzat pe protestatari că „nu respectă majoritatea” și „pun capăt democrației”.

„Așa arată noua democrație israeliană: Nu respecți majoritatea, încerci să blochezi voturi, nu permiți libera exprimare”, a declarat ironic premierul Benjamin Netanyahu.

„Protestatarii vorbesc despre democrație, dar ei pun capăt democrației când încearcă să împiedice reprezentanți publici de la dreptul lor fundamental – să voteze. Fac apel la poliție să acționeze imediat pentru a le permite membrilor Knessetului să intre în Knesset”, a adăugat oficialul.

Poliția a fost criticată de ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, care i-a acuzat pe oamenii legii că le-au permis protestatarilor să blocheze drumuri și intersecții.

„Libertate de exprimare – da, anarhie – nu. Trebuie să menținem cursul vieții și să nu le permitem anarhiștilor să paralizeze țara”, a declarat și Ben-Gvir.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`