Franța va permite accesul publicului la arhivele din perioada colaborării cu naziștii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Franța va permite accesul publicului la arhivele din perioada colaborării cu naziștii, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Foto: english.rfi.fr

Autoritățile franceze vor permite accesul la arhivele uneia dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale, cea în care regimul de la Vichy a colaborat cu ocupanții naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează France 24.

La momentul respectiv, Franța a fost împărțită într-o zonă de nord care includea Parisul și se afla sub ocupația militară germană și o ”zonă liberă” din sud-est, în care Franța avea suveranitate, dar era dependentă de Germania.

Începând de luni, aceste arhive, care până acum erau accesibile doar academicienilor, pot fi consultate de către cetățeni, potrivit unui decret.

Conform Le Figaro, arhivele includ peste 200.000 de documente referitoare la cazuri aduse în fața instanțelor speciale în timplul regimului de la Vichy. Documentele dezvăluie detalii despre activitatea unor brigăzi formate din cetățeni francezi, care aveau ca ținte luptători din rezistență, comuniști și evrei.

Deschiderea arhivelor are loc la 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial și cu cinci ani înainte de data la care, potrivit legislației franceze, publicul poate cere să aibă acces la documente declasificate.