”Găsiţi-ne şi veniţi să ne salvaţi!” – Apelul disperat al copiilor sirieni, care se folosesc de poze cu pokemoni, a impresionat o lume întreagă (FOTO)

”Găsiţi-ne şi veniţi să ne salvaţi!” - Apelul disperat al copiilor sirieni, care se folosesc de poze cu pokemoni, a impresionat o lume întreagă (FOTO)

Opoziția siriană a lansat un apel către comunitatea internațională ca, în loc să promoveze jocul Pokemon Go, să desfășoare operațiuni de localizare și salvare a copiilor din Siria, informează The Independent.

”Găsiţi-ne şi veniţi să ne salvaţi!”, este apelul copiilor sirieni, lansat prin intermediul biroului de presă al Forţelor Revoluţionare din Siria.

"Suntem în Kafer Nbl, în provincia Idlib; veniţi să ne salvaţi!", mai transmit ei prin organizația afiliată opoziţiei care luptă împotriva regimului Bashar al-Assad.

Siria este de cinci ani scena unui război în care sute de mii de oameni au murit. Revoltele reprimate violent și conflictul armat dintre forțele lui Al-Assad, cele ale opoziției și cele ale grupurilor teroriste, inclusiv Statul Islamic, au făcut ca sute de mii de oameni să treacă granițele în încercarea de a-și salva viețile.

Foto: twitter.com/cptsdt

Foto: twitter.com/cptsdt

Foto: twitter.com/cptsdt

Foto: twitter.com/cptsdt

#PrayForSyria

Ultima oră
22:48 - Alexandru Rafila: N-avem încă 5 milioane de persoane vaccinate cu ambele doze, dar am văzut un clip postat de premier. Eu știu că atunci când ai un eșec, nu faci un videoclip ca să sărbătorești (VIDEO)
22:38 - Cutremur în Vrancea. Seismul produs luni seara este cel de-al 11-lea înregistrat în România, în ultimele două zile
22:22 - Cipru introduce măsuri mult mai stricte pentru prevenirea COVID-19. Ce acte trebuie să aibă turiștii la intrarea în țară și în spațiile publice
22:12 - Virgil Guran (PNL): Sper că nu se dau bani la rectificare contra voturi. Vedem atunci… / Avem colegi cărora li s-au scos niște dosare / Serviciile au intervenit prin partide. Asta nu trebuie să se mai întâmple (VIDEO)
21:35 - Virgil Popescu, ministrul Energiei: OMV nu poate vinde acțiunile de la Petrom către o altă companie fără acordul statului român
21:30 - Violeta Alexandru: Rectificarea bugetară nu trebuie să pară ca și când ar fi o vânătoare de vrăjitoare, ca și cum așteptăm la cotitură un pretext contra unor miniștri
21:01 - Revoltă într-o comunitate din Spania, după ce un român a fost bătut până la comă de mai mulți interlopi. Indivizii, cunoscuți pentru faptul că atacă oamenii doar ca să se distreze (VIDEO)
20:53 - Alertă pentru turiștii din Bulgaria. Canicula a provocat importante incendii de vegetație
20:38 - Atacul asupra petrolierului Mercer Street, în care și-a pierdut viața un român | Ambasadorul român şi însărcinatul cu afaceri britanic, convocaţi la MAE iranian
20:07 - Traian Ogâgău, edilul din Sângeorz-Băi filmat când își umilea fiica, și-a pierdut mandatul. El și-a lăsat cumnatul primar interimar