Ginerele lui Osama bin Laden, Sulaiman Abu Ghaith, a fost arestat de agenții CIA în Iordania și dus în SUA.
Inițial, Abu Ghaith a fost arestat la finele lunii februarie în Turcia, dar a fost eliberat de un tribunal din Ankara. Ulterior, acesta a fost expulzat în Iordania, de unde trebuia să se îndrepte spre Kuweit, dar a fost arestat de agenții CIA pe teritoriul iordanian și dus în Statele Unite, informează Washington Times.
Abu Ghaith fusese arestat de serviciile secrete turcești într-un hotel din capitală, după ce fuseseră avertizate de CIA. Se pare că el a intrat pe teritoriul turc din Iran, unde se instalase împreună cu familia sa.
Abu Ghaith a apărut într-un videoclip de propagandă postat pe Internet după atentatele de la 11 septembrie din SUA ca fiind purtător de cuvânt al rețelei teroriste al-Qaeda, alături de Osama bin Laden.