De la începutul lunii septembrie, Grecia o să aplice sancțiuni mai dure pentru șoferii care încalcă regulile de circulație, în special cei care stau pe telefon la volan.
Măsurile fac parte dintr-un plan pentru a combate una dintre cele mai ridicate rate ale mortalității rutiere din Europa, relatează novinite, citat de Știrile Pro Tv.
Noile legi prevăd amenzi de până la 350 de euro și suspendarea permisului de conducere pentru o lună pentru cei care sunt prinși că își folosesc telefonul mobil în timpul condusului.
Pentru faptele grave, precum depășirea vitezei de 200 km/h pe autostradă, amenzile ajung la suma de 8.000 de euro, iar suspendarea permisului se face pentru o perioadă de 4 ani.
Legislația în vigoare vizează atât șoferii din Grecia, cât și pe cei care traversează țara. Reacțiile apărute sunt mixte, unii spun că drumurile ar putea fi mai sigure, iar alții sunt sceptici când vine vorba despre aceste sancțiuni.
Pe lângă aceste sancțiuni noi, autoritățile au investit în infrastructura rutieră. S-au montat camere de viteză, un iluminat mai bun, asfalt antiderapant, bariere de protecție, și multe altele.
De asemenea, în tuneluri s-a stabilit să se respecte o limită de 80 km/h, iar în unele orașe se lucrează deja la construirea unui drum pentru a reduce aglomerația și riscul de accidente.
Perioada de după pandemie a dus la creșterea numărului de decese provocate din accidentele rutiere, anul trecut s-au înregistrat 665 de decese.
Vasiliki Danili-Milona, fondatoarea Institutului pentru Siguranța Rutieră Panos Milonas din Atena consider că, pe lângă legislație actuală, „formarea unei culturi responsabile în rândul șoferilor este esențială pentru salvarea de vieți”, potrivit sursei citate.