Un tribunal din Mosova va audia, luni, apelul celor trei activiste din trupa Pussy Riot, condamnate la doi ani de închisoare pentru proteste anti-Kremlin într-o catedrală rusească. Biserica Ortodoxă Rusă a lansat un apel la „clemenţă” faţă de cele trei femei, scrie BBC.
În declaraţia Bisericii se spune că dacă tinerele îşi exprimă regretul şi pocăinţa, atunci cuvintele lor „nu trebuie trecute cu vederea”. Însă nici avocații acestora și nici tatăl uneia din condamnate, Stanislav Samutsevich, nu cred că acestea se vor căi în modul în care pretinde Biserica.
Cele trei tinere au fost condamnate pentru că la începutul anului curent au interpretat într-o catedrală din Moscova un cântec împotriva lui Vladimir Putin şi a sprijinului pe care i-l acordă pe faţă Biserica Ortdooxă Rusă.
După ce acestea au primit condamnarea la închisoare, în mai multe colțuri ale lumii au avut loc proteste în care se cerea eliberarea femeilor.