Guvernul Portugaliei, îndemnat de Parlament să recunoască statul Palestina

Guvernul Portugaliei, îndemnat de Parlament să recunoască statul Palestina
Foto: xinhuanet.com

Parlamentul Portugaliei a doptat, vineri, o rezoluție prin care îndeamnă Guvernul să recunoscă statul „Palestina”, relatează AFP.

Rezoluţia, depusă de majoritatea de centru-dreapta şi de Partidul Socialist (de opoziţie), îndeamnă la „recunoaşterea, în coordonare cu Uniunea Europeană, a Palestinei, ca stat independent şi suveran”.

„Executivul trebuie să continue promovarea dialogului şi coexistenţa paşnică între două state democratice – Israel şi Palestina. Doar negocierile pot garanta pacea şi securitatea acestei regiuni”, precizează textul rezoluţiei.

„Guvernul Portugaliei va alege momentul cel mai potrivit pentru recunoaşterea statului palestinian”, se mai arată în rezoluţie.

O rezoluție simișară a fost adoptată, săptămâna trecută, de Adunarea Națională, Camera inferioară a Parlamentului Franței.

Tags: