Hunter Biden, protagonistul unui nou scandal: O armă deținută de fiul președintelui SUA a fost aruncată într-un tomberon lângă o școală, în 2018

Hunter Biden, protagonistul unui nou scandal: O armă deținută de fiul președintelui SUA a fost aruncată într-un tomberon lângă o școală, în 2018
Foto: hepta.ro/Abaca Press / CNP/ABACA

Hunter Biden, fiul președintelui SUA, Joe Biden, se află în centrul unui nou scandal. Este vorba despre un incident care a avut loc în 2018, atunci când o armă deținută de Hunter Biden a fost aruncată într-un tomberon de lângă o școală din statul american Delaware, potrivit Fox News.

Subiectul a fost prezentat pentru prima dată anul trecut de publicația The Blaze și a reaintrat în atenția publică în această săptămână, prezentat de jurnaliștii de la Politico.

Potrivit unei surse, citate de Fox News, Hallie Biden, văduva răposatului fiu al președintelui Biden, Beau, care era într-o relație cu Hunter la acea vreme, a aruncat o armă deținută de acesta în un tomberon din spatele unei piețe aflate în apropierea unei școli din Delaware.

Un document intrat în posesia jurnaliștilor de la Fox News arată că Hunter Biden cumpărase o armă la începutul lunii octombrie 2018.

Din același document reiese că Hunter Biden a răspuns negativ atunci când a fost întrebat dacă consumă marijuana sau vreun medicament sedativ, narcotic sau orice altă substanță.

În 2014, fiul actualului lider de la Casa Albă a fost exclus din Marina SUA în urma unui rezultat pozitiv la testul pentru consumul de cocaină.

Politico și The Blaze notează că nimeni nu a fost acuzat sau arestat ca urmare a incidentului din octombrie 2018.

Hunter Biden, protagonistul unui nou scandal: O armă deținută de fiul președintelui SUA a fost aruncată într-un tomberon lângă o școală, în 2018

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe