În mesajul cu urări de Anul Nou, președintele Rusiei, Vladimir Putin și-a exprimat respectul față de armata rusă care luptă împotriva terorismului, informează Agerpres.
„Conform tradiției, cei mai mulți dintre noi petrecem această sărbătoare alături de familie și prieteni. Este adevărat, unii nu au norocul să treacă în noul an alături de cei dragi: unii trebuie să lucreze în spitale și în întreprinderile cu program continuu, să îndeplinească sarcini oficiale și militare, să păzească granițele, să stea în gardă și să mențină securitatea”, a declarat Putin.
„Suntem recunoscători tuturor celor care sunt în alertă zi și noapte, în weekend-uri și de sărbători. Doresc să adresez mulțumiri în mod special militarilor noștri care poartă un război împotriva terorismului internațional și apără interesele naționale ale Rusiei departe de casă”, a spus Putin.