Situațiile în care polițiștii supun la violențe verbale, dar mai ales psihice, niște cetățeni pe care ar trebui să-i apere devin din ce în ce mai frecvente. Un astfel de caz s-a petrecut recent în Los Angeles unde un polițist a agresat o femeie cu deficiențe psihice.
Cazul este povestit de Tremaine Green, un soldat de curând întors din teatrele de luptă din Orientul Mijlociu. Acesta povestește cum în autobuzul în care se afla a urcat o femeie foarte politicoasă, care ducea o plasă mare cu perne.
La un moment dat, în autobuz au urcat doi polițiști care au imobilizat-o fără motiv. Nemulțumită, femeia s-a răstit la unul din agenți care a lovit-o cu pumnul în față.
Martorii au rămas șocați, cu atât mai mult cu cât atunci și-au dat seama că femeia suferă de deficiență psihică.
Un purtător de cuvânt al poliţiei din Los Angeles a declarat că agenţii au acţionat fiindcă au fost anunţaţi că femeia ar fi fost aproape de a ataca un bătrân, notează Click. Mai mult se pare că aceasta mai are antecedente de acest gen.