Incendiu masiv lângă Barcelona, la o uzină de reciclare a deșeurilor industriale. A fost activat planul de urgență chimică

Incendiu masiv lângă Barcelona, la o uzină de reciclare a deșeurilor industriale. A fost activat planul de urgență chimică
foto: Pixabay

Un incendiu de mari dimensiuni declanşat miercuri în apropiere de Barcelona la o uzină de reciclare a deşeurilor industriale a determinat activarea planului de urgenţă chimică, autorităţile sfătuind bătrânii, copiii şi persoanele bolnave să rămână în case, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit Protecţiei Civile spaniole, incendiul s-a declanşat în primele ore ale dimineţii într-un poligon industrial din localitatea Montornes de Valles, la circa 30 de kilometri nord de Barcelona.

Protecţia civilă le recomandă cetăţenilor să nu se apropie de locul incendiului, iar persoanelor vulnerabile, respectiv bătrânii, copiii şi cei care suferă de afecţiuni respiratorii să rămâne în case, mai ales în localităţile din apropiere.

Incendiul, care a produs o coloană înaltă de fum, s-a declanşat în perimetrul companiei Ditecsa Centre Derpin, al cărei obiect de activitate este tratarea şi valorificarea reziduurilor industriale periculoase sau inofensive, precum şi distilarea şi tratarea solvenţilor.

Prin urmare, incendiul a impus evacuarea lucrătorilor din companie şi a 250 de persoane care lucrau în poligonul industrial, dar o singură persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii care au intervenit la faţa locului încearcă să protejeze facilităţile industriale din apropiere.

Tags:
Ultima oră
14:31 - Cireșele au apărut în piețe la preț de lux. Iată cât costă un kilogram
14:25 - PNL: moţiunea PSD‑AUR prezentată miercuri nu reflectă voinţa românilor. Atacul liberalilor după citirea moțiunii
13:59 - Ionel Ganea a vorbit despre accidentul în care i-a murit fiul de 2 ani: „Eu și soția mea am rămas cu dorul care nu pleacă niciodată”. Gestul făcut în memoria lui Alexandru
13:57 - Schimb dur de replici în Parlamentul European. De ce a criticat Manfred Weber moțiunea PSD-AUR și ce a spus despre Simion: „Am fost fericit”
13:45 - Un bărbat a cumpărat un seif cu 15 euro și a găsit un lingou de aur de peste 30.000 de euro. Ce va face cu acesta
13:39 - PSD cere liberalilor să nu îl mai susțină pe Ilie Bolojan. Ce ascunde mișcarea oamenilor lui Sorin Grindeanu și ce planuri se fac în PNL în spatele lui Bolojan
13:31 - Cum vede Marcel Iureș prețurile și taxele tot mai mari: „Faptul că mănânci doar trei roșii în loc de cinci e perceput ca o catastrofă. Noi am trecut prin ceva de 100 de ori mai greu”
13:29 - AUR l-a „înlocuit” deja pe Bolojan. Scenă ironică în Parlament, la citirea moțiunii: „Domnule prim-ministru, Nini Săpunaru”
13:14 - Octavian Oprea, deputat PNL: „PSD minte cum respiră.” Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții
13:05 - O cafenea din Stockholm, condusă de inteligență artificială. „Mona” angajează oameni și face greșeli bizare