Individul care a deturnat avionul companiei EgyptAir a fost arestat (FOTO, VIDEO)

Individul care a deturnat avionul companiei EgyptAir a fost arestat (FOTO, VIDEO)
Foto: themoscowtimes.com

UPDTAE 14.50 Bărbatul care a deturnat avionul companiei EgyptAir a fost arestat, informează BBC News. Ministerul egiptean al Afecerilor Externe a anunțat că individul a fost arestat. Asta după ce mai mulți pasageri au fost văzuși ieșind din avion, în timp ce membri ai echipelor speciale au intrat în aeronavă pe geamul pilotului. În ultimele ore, în avion mai rămăseseră șapte persoane.

Individul care a deturnat avionul companiei EgyptAir a fost arestat

#DIRECT_ONE_v75jsx#

UPDATE 11.51 Televiziunea egipteană a publicat prima imagine cu atacatorul din avion. De asemenea, potrivit poliției cipriote, fosta soție a bărbatului este transportată la aeroport pentru a lua parte la negocieri.

Prima imagine cu bărbatul care a deturnat avionul EgyptAir

UPDATE 11.35 Potrivit autorităților egiptene, bărbatul ar fi deturnat avionul din motive personale. Acesta vrea să primească azil politic în Cipru, unde se află fosta sa soție.

”Nu este un terorist, este un idiot. Teroriștii sunt nebuni, dar nu sunt proști. Bărbatul ăsta este”, a transmis Ruth Michaelson pentru The Guardian, citând oficiali egipteni.

UPDATE 11.00 Potrivit agenției egiptene MENA, citată de The Guardian, bărbatul care a deturnat avionul se numește Ibrahim Samaha, de origine egipteană. Acesta ar fi cerut un translator și azil politic.

UPDATE 10.30 Potrivit unui comunicat al companiei care operează avionul EgyptAir, la bordul avionului s-ar mai afla cei cinci membri ai echipajului și patru pasageri străini, posibil americani și britanici, ceilalți pasageri fiind eliberați. Deocamdată nu se știe nimic despre revendicările atacatorului.

Aeroportul din Larnaca a fost închis

#DIRECT_ONE_4d2gez#

Unii dintre paagerii avionului deturnat au fost eliberați

#DIRECT_ONE_lx7o0e#

UPDATE 10.15 Conform ministrului egiptean al Transporturilor, la bordul avionului se află 81 de pasageri și cel puțin un terorist. Acesta l-ar fi obligat pe pilot să aterizeze avionul pe aeroportul din Larnaca, arătându-i că are asupra sa o centură cu explozibili.

Imediat după aterizare, avionul a fost înconjurat de mașini ale poliției și de ambulențe, echipajele de salvare retrăgându-se ulterior, la cererea atacatorului.

Potrivit presei cipriote, femeile și copiii cu cetățenile egipteană au fost eliberați. Este vorba de aproximativ 20 de persoane.

Un pasager român, aflat pe aeroportul din Larnaca, a declarat, pentru Știrile B1 TV, că aeronava în care se află nu a mai decolat spre București, din cauza deturănii avionului EgyptAir.

”Noi, cei care trebuia să decolăm la ora nouă, am ratat decolarea cu 5-10 minute. Ne-au spus că este un avion la bordul căruia s-a făcut aceasta amenințare cu bombă sau arme și că nicio operațiune nu este permisă. Că aeroportul a fost închis. (…) Noi aici suntem calmi, dar din ce se vede pe geam este multă agitație. Din anunțul făcut de personalul aeronavei, cetățenii egipteni au fost eliberați. Se fac negocieri și nu este aprobată niciun fel de operațiune pe aeroport”, a declarat Aurelian Popa.

Un avion cu 81 de pasageri la bord a fot deturnat deasupra Ciprului

#DIRECT_ONE_7vleqs#

Un avion aparținând companiei EgyptAir a fost deturnat în Cipru, informează Reuters. Aeronava a decolat de la Alexandria și avea ca destinație Cairo, la bordul său aflându-se 55 de pasageri și șapte membri ai echipajului, potrivit AFP.

Avionul A320 a aterizat de urgență pe aeroportul din Larnaca, în Cipru, după ce o persoană care are asupra sa o centură cu explozibili a deturnat aeronava.

La ora transmiterii acestei știri, autoritățile cipriote poartă negocieri pentru salvarea oamenilor aflați la bordul avionului.

Un avion de pasageri al companiei EgyptAir a fost deturnat