Ciclonul Barbara a făcut prăpăd în Bulgaria. Stațiunea balneară Lozeneț, situată pe litoralul Bulgariei, este grav afectată de inundații. Apa s-a adunat în zonele joase, iar parterul mai multor hoteluri este inundat, conform Novinite.com. Autoritățile locale din Ţarevo au avertizat că inundațiile pot face unele șosele impracticabile, iar accesul către plaja „Nestinarka” din Brodilovo a fost închis.
Din cauza ploilor torențiale, toate școlile și grădinițele din municipiu au fost închise marți, ca măsură preventivă. Locuitorii au fost sfătuiți să evite deplasările inutile, iar proprietarii de câini au fost rugați să-și mute animalele în locuri sigure. Autoritățile monitorizează constant situația și avertizează că condițiile se pot agrava rapid.
Ploile torențiale din ultimele ore au dus la acumularea a aproape 94 de litri pe metru pătrat până la prânz. Anastasia Kirilova, meteorolog la Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie, a declarat:
„Solul este puternic îmbibat, iar odată cu noile precipitaţii, riscul de alunecări de teren şi alte complicaţii este real”.
De asemenea, cele mai mari cantități de apă au fost înregistrate în satul Kosti, unde s-au acumulat 212 litri pe metru pătrat, potrivit Știrile Pro TV. Se estimează că precipitațiile totale vor depăși 100 de litri pe metru pătrat.
O alunecare de teren în apropierea orașului Asenovgrad a blocat complet drumul care leagă Plovdiv de Smolian. În Primorsko, eforturile de gestionare a apei la barajul Novo Panicearevo continuă, nivelul apei fiind cu un metru peste cota de atenție. Pompele care funcționează la 400 litri pe secundă transferă apa către barajul Iasna Poliana, care încă are capacitate suficientă, neexistând riscuri pentru populație.
Conform prognozelor, vremea severă va persista până joi dimineață. Precipitațiile ar trebui să se diminueze treptat, punând temporar capăt episodului adus de ciclonul Barbara. Miercuri, cerul va fi predominant noros, iar ploile vor continua local, mai ales în regiunile nordice.
Pe litoralul Mării Negre, temperaturile diurne vor fi între 16 și 18 grade Celsius, iar temperatura apei va fi între 19 și 21 de grade Celsius. În zonele montane se așteaptă înnorări, vânt puternic și ninsori la altitudini mari.