Israelul a detectat primul caz de infectare cu Delta Plus. Purtătorul e un copil care venea din Republica Moldova

Israelul a detectat primul caz de infectare cu Delta Plus. Purtătorul e un copil care venea din Republica Moldova
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Israelul a detectat un prim caz de infectare cu subvarianta Delta Plus a coronavirusului. Purtătorul subvariantei este un copil de 11 ani venit din Europa. Potrivit Times of Israel, acesta venea din Republica Moldova. Descoperirea a fost făcută în contextul în care Israelul intenționează să ridice mai multe restricții, în special cele legate de turism.

Caz de infectare cu Delta Plus, descoperit în Israel

„Varianta AY4.2, care a fost descoperită în mai multe ţări europene, a fost identificată în Israel”, a transmis Ministerul Israelian al Sănătății.

Purtătorul subvariantei este un copil de 11 ani venit din Republica Moldova. El a fost identificat pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv şi plasat în carantină.

Se crede că Delta Plus ar fi dus la creșterea infectărilor din Marea Britanie.

„Trebuie să se facă cercetări urgente pentru a ne da seama dacă această variantă Delta Plus emai transmisibilă. Deocamdată nu sunt indicii clare că e așa, dar trebuie să facem aceste cercetări pentru a ne da sa seama cât mai repede cum acționează”, a declarat recent expertul Scott Gottlieb, fost comisar al FDA, acum parte din consiliul de administrație al Pfizer.