Iulia Timoşenko le-a cerut, vineri, concetăţenilor săi să iasă în stradă pentru a protesta faţă de abandonarea acordului de asociere între Ucraina şi Uniunea Europeană (UE) în favoarea relaţiilor cu Rusia.
Opozanta ucraineană încarcerată consideră această decizie un „puci”, relatează AFP.
„Iulia Timoşenko apreciază că decizia preşedintelui Viktor Ianukovici şi a premierului Mikola Azarov (de suspendare a pregătirii acordului) echivalează cu un puci şi le cere ucrainenilor să iasă în stradă în întreaga ţară”, a declarat avocatul fostului premier, Serghi Vlasenko, după ce s-a văzut cu ea la Harkiv (est).
După ce Guvernul ucrainean a anunțat joi că abandonează negocierile cu UE în vederea pregătirii unui Acord de Asociere – pentru semnarea căruia europenii cereau eliberarea lui Timoșenko, mii de persoane au manifestat la Kiev.
Sute dintre ele au petrecut noaptea în Piața Independenței, unde au protestat față de această mișcare în direcția Rusiei.
Opoziţia ucraineană face apel pentru organizarea unei manifestaţii proeuropene de amploare, duminică, la ora locală 12.00 (12.00, ora României), în centrul Kievului.