Republica Moldova este pregătită să devină stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, a afirmat premierul Iurie Leancă, la Bruxelles.”Republica Moldova este gata să devină, din fruntaş al Parteneriatului Estic, candidat la aderare”, a declarat Leancă la reuniunea Consiliului de Cooperare Republica Moldova – UE, relatează AFP.
La reuniune au fost abordate subiecte privind stadiul democraţiei, statul de drept şi drepturile omului, situaţia economică, dezvoltarea agriculturii şi a sistemului educaţional. O temă specială a fost procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.
Uniunea Europeană a dat asigurări că va continua să acorde asistenţă pentru a apropia comunităţile de pe cele două maluri ale Nistrului, precizează Guvernul de la Chişinău.
„Este ultima reuniune în acest format, este vorba de 16 ani de cooperare cu Uniunea Europeană, iar evenimentul de mâine înseamnă un nou capitol în relaţiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Următoarea întâlnire va avea loc în formatul Consiliului de Asociere UE-R.Moldova, aşa cum prevede Acordul de Asociere, care va fi semnat vineri”, a mai declarat Iurie Leancă.