Japonezii caută cât mai multe soluții pentru tratarea, respectiv ameliorarea COVID-19. Una dintre variante vine chiar de la celebra companie Fujifilm.
Avigan, medicament autorizat pentru forme severe de gripă, permite o reducere „semnificativă din punct de vedere statistic” a timpului de vindecare pentru pacienții infectați cu SARS-COV-2, informează AFP.
Avigan grăbește cu aproximativ 3 zile perioada de vindecare, aspect reliefat de 156 de pacienți incluși într-un studiu clinic desfășurat în Japonia. Pentru cei tratați cu Avigan, perioada de convalescență a fost de 11,9 zile. Pentru cei care au primit un placebo, de 14,7 zile, potrivit oficialilor Fujifilm.
Finalul perioadei de convalescență a fost stabilit după ce SARS-COV-2 nu a mai fost identificat prin intermediul testelor PCR, coroborat cu diminuarea simptomelor specifice.
Studiul clinic a evidențiat noi riscuri pentru sănătate în urma administrării medicamentului Avigan, au informat cei de la grupul nipon, care urmăresc ca în luna octombrie să obțină o autorizare comercială a medicamentului în Japonia, pentru a putea fi utilizat împotriva COVID-19.De asemenea, Guvernul Japoniei a solicitat companiei să crească producție, pentru a furnizaloturi gratuite în mai multe state de pe glob.
Tabletele Avigan (favipavir) suntdeja utilizate în Japonia din anul 2014, doar pentru cazurile severe de gripă, dacă medicamentele comune nu-și dovedesc eficiența.
În Japonia, încă din luna mai a fost aprobat tratamentul Remdesivir (Veklury), dezvoltat de americanii de la Gilead. Mai mult, niponii și-au asigurat sute de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19.