Cel puţin 25 de oameni au murit în Japonia, unde câteva localităţi au fost inundate şi mai multe drumuri şi poduri au fost distruse de taifunul Talas. A fost cel mai distrugător taifun care a lovit insulele arhipelagului nipon din 2004, când 98 de oameni au murit sau au fost daţi dispăruţi. Talas a afectat centrul ţării, dar şi coasta de nord-est, devastată de cutremurul urmat de tsunami din luna martie.
Căutarea persoanelor dispărute şi înlăturarea urmărilor dezastrului continuă în Japonia, lovită la sfârşitul săptămânii trecută de taifunul Talas.
Cel puţin 25 de oameni au murit şi alte câteva mii sunt izolaţi din cauza inundaţiilor. Drumuri, poduri şi căi ferate au fost distruse. Cele mai multe victime s-au înregistrat în prefectura Wakayama unde, potrivit bilanţului oficial, 17 oameni au murit şi alţi 28 au fost daţi dispăruţi. Peste 450.000 de oameni au primit ordine de evacuare înainte ca taifunul să lovească ţărmurile nipone.
Şi în altă parte a lumii, natura se dezlănţuie. Statul american Louisiana, părţi din Alabama şi Mississippi au fost lovite de furtuna tropicală Lee, care a adus vânt puternic şi ploi torenţiale, provocând inundaţii. Centrul furtunii a ajuns până la aproape 200 de kilometri de New Orleans, devastat de uraganul Katrina.
Specialiştii de la centrul american pentru studierea uraganelor estimează că furtuna Lee ar putea să crească în intensitate, alimentată de curenţii de aer şi de norii din zona munţilor Appalachi, spre care se îndreaptă.