Președintele Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, a exclus posibilitatea ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, neavând un plan de rezervă în cazul în care această țară va părăsi Uniunea Europeană, relatează breitbart.com.
„Nu avem un plan B, avem un plan A. Marea Britanie va rămâne în Uniunea Europeană şi va fi un membru constructiv şi activ al Uniunii”, a declarat Juncker.
„Dacă aş spune că avem un plan B, acest lucru ar lăsa impresia că există o voinţă a Comisiei de a lua serios în considerare posibilitatea ca Marea Britanie să poată părăsi Uniunea Europeană. Prin urmare, nu intru în detalii privind un plan B”, a continuat șeful Comisiei Europene
Premierul britanic David Cameron a promis că va organiza un referemdum referitor la rămânerea Marii Britanii în blocul comunitar. Acesta din urmă speră că va ajunge la un compromis în cadrul unui summit cu cei 28 de șefi de stat și de Guvern din Uniunea Europeană, summit care se va ține la sfârșitul acestei săptămâni, la Bruxelles.
Propunerile premierului britanic prin care se încearcă a se răspunde la cerințele britanicilor, dar și evitarea ieșirii Marii Britanii din UE, vor fi analizate de către liderii europeni cu ocazia acestui summit. „Vom vedea dacă ele sunt sau nu considerate echitabile pentru Marea Britanie şi pentru celelalte state membre”, a concluzionat Juncker.