Uniunea Europeană face eforturi pentru a evita ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar. Preşedintele Comisiei Europene a afirmat că acordul negociat de Donald Tusk şi David Cameron este unul corect pentru ambele părţi, informează B1 TV. Posibila înţelegere va fi pe lista temelor de discuţii la următorul Consiliu European, la fel ca şi salvarea spaţiului Schengen.
”Am spus întotdeauna că vreau ca Marea Britanie să rămână membru UE pe baza unui acord corect. Soluţia propusă e corectă pentru Marea Britanie şi pentru celelalte 27 de state membre”, a susținut Juncker.
În faţa Parlamentului European, Jean Claude Juncker a vorbit despre acordul negociat de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi premierul britanic David Cameron. Aranjamentul este unul reciproc avantajos şi prevede acordarea mai multor puteri statelor membre.
Astfel un sistem al ‘cartonașului roșu’ va permite parlamentelor naționale să blocheze proiectele legislative ale Comisiei Europene, cu condiția ca cel puțin 55% dintre parlamentele naționale să voteze împotriva respectivelor proiecte.
În privinţa cererii de suspendare a ajutoarelor sociale, președintele Consiliului European propune un mecanism de ‘salvgardare’ ce poate fi invocat de orice stat membru în cazul ‘unui aflux de lucrători din alte state membre de o magnitudine excepțională și pe o durată prelungită’.
#DIRECT_ONE_mv0v9a#
Astfel, guvernul care cere instituirea acestui mecanism poate suspenda timp de patru ani ajutoarele sociale pentru imigranții comunitari nou-veniți, dar numai dacă va primi acordul Comisiei Europene și apoi al Consiliului European, acesta din urmă pronunțându-se prin majoritate calificată.
În faţa eurodeputaţilor, Juncker a vorbit şi despre criza provocată de imigranţi în spaţiul Schengen” există o singură soluţie de salvare a spaţiului Schengen – aplicarea tuturor regulilor sale. Vom salva Schengen dacă vom aplica Schengen”.
De altfel, sfârsitul Schengen ar înseamna o puternică lovitură financiară pentru ţări. Un studiu francez a arătat că o reintroducere cu titlu permanent a controalelor la frontierele naționale ar costa statele din zona Schengen în jur de 110 miliarde de euro în decursul următorilor 10 ani.