Karl Nehammer, noul cancelar federal al Austriei. Fostul ministru austriac de interne preia și șefia OVP

Karl Nehammer, noul cancelar federal al Austriei. Fostul ministru austriac de interne preia și șefia OVP
Karl Nehammer a fost ministru federal de interne în guvernul Austriei, începând cu 7 ianuarie 2020. Foto: Hepta.ro / DPA Images / Herbert Neubauer

Karl Nehammer va prelua președinția OVP și funcția de cancelar federal al Austriei, conform opțiunii exprimate vineri cu unanimitate de voturi de către conducerea partidului austriac de guvernământ. Astfel, fostul ministru de interne va ocupa pozițiile lăsate libere prin demisiile lui Sebastian Kurz și Alexander Schallenberg, transmite Vindobonna.

Karl Nehammer, fost ministru de interne, preia șefia OVP și funcția de cancelar federal al Austriei

Anchetat de Parchetul general austriac, Sebastian Kurz demisiona în luna octombrie din funcția de cancelar federal, iar joi, 2 decembrie, a anunțat că renunță și la președinția OVP și că se retrage din viața politică. Decizia sa a provocat un val de mișcări pe scena politică de la Viena, mișcări care au culminat cu demisia lui Alexander Schallenberg din fruntea guvernului.

Astfel, comitetul federal executiv al OVP l-a ales cu unanimitate de voturi pe Karl Nehammer în fruntea partidului și în funcția de cancelar al Austriei, o informație confirmată inclusiv de noul protagonist din politica austriacă.

Astăzi în vârstă de 49 de ani, Karl Nehammer devenise ministru federal de interne pe 7 ianuarie 2020. Între ianuarie 2018 și ianuarie 2020, el a ocupat funcția de secretar general în OVP, iar în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2020 a fost și membru al Consiliului Național Austriac.

Karl Nehammer a absolvit liceul la Viena, în anul 1992, și a făcut voluntariat în cadrul Forțelor Armate Austriece.

În 1997 a fost eliberat în grad de locotenent, iar ulterior a lucrat ca formator didactic pentru ofițerii de informații din cadrul Ministerului austriac al apărării, dar și ca formator pentru comunicare strategică în cadrul mai multor instituții, inclusiv la nivelul Academiei Politice a OVP.

În 2012 a finalizat un curs de master la Comunicare Politică la Danube University Krems, iar în anii următori a ocupat mai multe funcții publice.

În 2017, Karl Nehammer a devenit președinte adjunct al grupului parlamentar OVP, iar în cadrul negocierilor pentru formarea guvernului Kurz a reprezentat partidul la tratativele pe zona de apărare.

Tot el a întreținut și relația grupului parlamentar OVP cu presa, iar în septembrie 2018 avea să devină și purtător de cuvânt pe zona de integrare și migrație.