Actorul american Kevin Spacey, cunoscut mai ales pentru serialul „House of Cards”, a fost acuzat de agresarea sexuală a unui tânăr de 18 ani, faptă petrecută în 2016.
Acesta a fost chemat în instanță de presupusa victimă, într-un proces civil separat, potrivit Associated Press, citat de stiripesurse.ro.
CÂT DE CUMPLIT! CINE SUNT ROMÂNCELE CELEBRE GĂSITE MOARTE ÎNTR-UN LAC DIN PARIS (GALERIE FOTO)
Tânărul cere despăgubiri „pentru provocarea unor tulburări emoționale și mintale severe permanente”.
CARMEN HARRA A AVUT DREPTATE! ADIO, MAESTRE! A MURIT ÎNAINTE DE A ÎMPLINI VÂRSTA DE 60 DE ANI! ROMÂNIA, ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)
Actorul de 59 de ani, acuzat de indecență, molestare și lovire, fapte pentru care riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare, a pledat nevinovat.