Kievul acuză separatiștii că au tras asupra unui convoi de refugiați cu lansatoare multiple de rachete de tip Grad, în apropiere de Lugansk, provocând moartea a numeroase persoane, inclusiv femei și copii, informează AFP.
„Rebelii au tras asupra unui convoi de refugiaţi în apropiere de Lugansk, pe drumul dintre Hriaşciuvate şi Novosvitlivka, cu (lansatoare multiple de rachete de tip) Grad şi mortiere livrate de Rusia”, a declarat purtătorul de cuvânt militar Andrei Lisenko.
„Numeroşi civili au fost ucişi, inclusiv femei şi copii”, a adăugat el, fără a fi în măsură să precizeze numărul victimelor.
Potrivit acestuia, atacul a avut loc în jurul orei locale 09:40.
Convoiul se deplasa printr-un coridor umanitar la nord de Lugansk, bastion al separatiştilor proruşi, pe unde peste 1.800 de persoane au fugit din acest oraş în două zile, a precizat Lisenko.
Localitatea Hriaşciuvate a fost recucerită de forţele ucrainene, dar rebelii au contraatacat şi convoiul s-a regăsit, luni dimineaţă, „în plină zonă de lupte”, a menţionat Lisenko.
În același timp, purtătorul de cuvânt militar a afirmat că nouă soldaţi au fost ucişi şi 20 răniţi, în decurs de 24 de ore, în estul Ucrainei.