Kiev: Tulburările de la Odessa, organizate și finanțate din exterior

Kiev: Tulburările de la Odessa, organizate și finanțate din exterior
Foto: bbc.co.uk

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat, sâmbătă, că mai multe grupări militare ilegale din Rusia și din regiunea separatistă Transnistria din Republica Moldova au acționat în comun pentru a impulsiona revoltele din portul ucrainean Odessa, din sudul țării, relatează Reuters.

”Tulburările petrecute în data de 2 mai la Odessa, care au dus la ciocniri și numeroase victime, au fost provocate de ingerințe străine”, a susținut un purtător de cuvânt al SBU.

Finanțarea ”sabotorilor” a fost făcută de foști demnitari apropiați de președintele ucrainean demis Viktor Ianukovici.

Aceștia se ”ascund în vecinătate”, a mai spus sursa citată, menționând numele lui Serghei Arbuzov și a lui Oleksander Klimenko.

Tags: