Conad, partener al grupului francez E.Leclerc, a preluat de la grupul Rewe lanțul de 43 de magazine Billa al retailerului german din Italia.
Tranzacția, a cărei valoare nu a fost făcută publică, implică achiziționarea de către compania Conad a șapte hypermarketuri și 36 de supermarketuri în zece regiuni ale Italiei: Abruzzo, Emilia-Romagna, Lazio, Marche, Piedmont, Puglia, Sardinia, Toscana, Umbria și Veneto.
Potrivit reprezentanților săi, Conad își va mări astfel cota de piață de la 10,3% la 10,6%.
Retailerul a anunțat că achiziția este doar o aprte a planului de dezvoltare prin care compania intenționează să își extindă lanțul de magazine din Italia cu 260 de unități noi până în 2013, anticipând că astfel vor fi create 5,800 de noi locuri de muncă.
“Magazinele reprezintă încă un pas în dezvoltarea noastră economică. Achiziționarea Billa este o etapă importantă a proiectului de dezvoltare și va întări poziția dominantă a Conad pe piața supermarketurilor și ne va plasa pe primul loc ca număr de hypermarketuri” a declarat directorul general al companiei Conad, Francesco Pugliese, citat de just-food.com.
Conad a mai anunțat că potrivit estimărilor la nivelul companiei salariile au înregistrat o creștere în 2011.