Decizia de numire a lui Kovesi în funcția de procuror-șef UE, semnată la Bruxelles

Decizia de numire a lui Kovesi în funcția de procuror-șef UE, semnată la Bruxelles

Decizia de numire a Laurei Codruţa Kovesi în fruntea viitorului Parchet Public European a fost semnată de preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi de ministrul finlandez al afacerilor europene, Tytti Tuppurainen, din partea Consiliului UE, informează Agerpres.

Biroul EPPO e așteptat să devină operaţional la sfârşitul anului 2020. Acesta va avea sarcina de a investiga, urmări penal și aduce în fața justiției infracţiunile împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Laura Codruţa Kovesi va avea un mandat de şapte ani și va trebui să construiască structurile operaţionale şi administrative ale EPPO, dar și relații bune de lucru cu autorităţile judiciare naţionale.

Aproape toate statele UE participă la acest proiect, excepție făcând Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`