Lufthansa anulează peste 500 de zboruri în Europa, programate joi

Lufthansa anulează peste 500 de zboruri în Europa, programate joi
Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat anularea a peste 500 de zboruri prevăzute joi în Europa, din cauza unei greve de avertisment a personalului de la sol din aeroporturile germane, pe fondul unor...

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat anularea a peste 500 de zboruri prevăzute joi în Europa, din cauza unei greve de avertisment a personalului de la sol din aeroporturile germane, pe fondul unor negocieri salariale, transmite Global Post.

Aeroporturile afectate de greva organizată de sindicatul Verdi sunt Frankfurt, Munchen, Berlin, Hamburg, Susseldorf și Koln.

„Lufthansa anulează aproape toate zborurile în Germania şi în Europa, între ora 5.00 (6.00, ora României) şi 12.00 (13.00, ora României), de pe aeroporturile vizate de greva de avertisment”, a precizat compania pe site.

Anumite zboruri prevăzute joi după-amiaza au fost şi ele anulate.

Verdi cere o creştere salarială de 5,2%, pe 12 luni, pentru cei aproximativ 33.000 de salariaţi de la sol ai Lufthansa în Germania şi garantarea locurilor de muncă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`