Lumea se intoxică: Incendiile din Canada au generat emisii record de dioxid de carbon

Lumea se intoxică: Incendiile din Canada au generat emisii record de dioxid de carbon
Sursa foto: Shutterstock

Incendiile forestiere care afectează Canada de mai bine de trei luni provoacă emisii de carbon fără precedent, potrivit observatorului european Copernicus.

Sunt aproape 290 de megatone de CO2

„În prezent, emisiile totale de la incendiile din Canada se ridică la aproximativ 290 de megatone (de dioxid de carbon), în timp ce recordul anterior din 2014 a fost de 138 de megatone”, au precizat specialiștii Copernicus.

Cifra pentru 2023 reflectă doar emisiile de la începutul anului şi cea mai mare parte după începutul lunii mai, când incendiile au început să facă ravagii în ţară, potrivit sursei citate.

„Am monitorizat emisiile de dioxid de carbon generate de incendii în toată Canada în cele trei luni de la începutul lui mai şi în această perioadă au continuat să crească aproape încontinuu, până la un nivel care este deja considerabil mai mare decât emisiile anterioare înregistrate în baza noastră de date pentru un an întreg pentru această ţară”, a subliniat Mark Parrington, om de ştiinţă al Serviciului de monitorizare a atmosferei al Copernicus, potrivit Agerpres.

Până pe 30 iulie, ţara a fost devastată de peste 990 de incendii, dintre care 613 sunt considerate scăpate de sub control. Peste 12 milioane de hectare de pădure au fost distruse de flăcări în acest an, un total mult mai mare decât orice a văzut vreodată ţara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`