Luminița Odobescu (MAE): Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România

Luminița Odobescu (MAE): Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România
Luminița Odobescu, ministrul de Externe. Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe/Ministry of Foreign Affairs, Romania / Facebook

Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, sâmbătă, pentru Agerpres, în contextul investigației care vizează Agenția Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni.

Luminița Odobescu (MAE), despre civilii palestinieni

Ministrul de externe a luat parte la o reuniune informală cu omologii săi din celelalte state ale UE, la Bruxelles.

„Faptul că nu vom mai lansa noi proceduri pentru contribuţii voluntare la UNRWA nu înseamnă că nu vom mai sprijini în continuare civilii palestinieni care se află într-o situaţie extrem, extrem de dificilă. Nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România, pentru Guvernul României. Şi acest lucru este foarte important să fie subliniat”, a declarat Luminița Odobescu.

„Poziția României este foarte clară”

Luminița Odobescu a precizat că România se va coordona cu partenerii în acest dosar.

„Am avut un schimb de opinii şi pe situaţia din Gaza şi poziţia României este cunoscută. Am reiterat şi cu această ocazie importanţa coordonării strânse a eforturilor noastre, a eforturilor internaţionale, în vederea avansării către o pace durabilă în Orientul Mijlociu. (…) Cu privire la acuzaţiile la adresa unor angajaţi ai UNRWA, poziţia României este foarte clară – am susţinut importanţa unei investigaţii rapide şi serioase. Până la finalizarea acestei investigaţii, Ministerul de Externe nu va lansa proceduri noi pentru contribuţii voluntare, dar nevoile civililor palestinieni vor continua să fie o prioritate pentru România. Acest lucru trebuie să fie foarte clar”, a mai spus șefa diplomației române.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`