Presa de stat siriană a declarat că un posibil atac israelian a vizat sâmbătă o clădire din cartierul Mazzeh din Damasc, fără a oferi alte detalii, anunță Reuters.
O rachetă israeliană care a lovit capitala Damasc, sâmbătă, a ucis un membru al Gărzilor Revoluţionare din Iran şi a rănit alţii, a declarat o sursă de securitate din alianţa regională pro-Siria.
Sursa de securitate, parte a unei rețele de grupuri apropiate guvernului Siriei și aliatului său major Iranul, a declarat că clădirea cu mai multe etaje era folosită de consilierii iranieni care sprijină guvernul președintelui Bashar al-Assad și că a fost în întregime distrusă de rachete israeliene „țintite cu precizie”.
Another video of explosions in Damascus pic.twitter.com/LkXSp4ok8J
— S p r i n t e r (@Sprinter99800) January 20, 2024
Essam Al-Amin, șeful Spitalului Al-Mowasat din Damasc, a declarat pentru postul local sirian Al-Watan Online că în spitalul său a ajuns un cadavru și trei persoane rănite, inclusiv o femeie, în urma atacului de sâmbătă.
Un purtător de cuvânt al Jihadului Islamic Palestinian a declarat că niciun membru al grupului lor nu a fost rănit în atac, în urma unor rapoarte conform cărora unii se aflau în clădirea bombardată.