Marea Britanie comemorează 10 ani de la atacurile teroriste din Londra (VIDEO)

Marea Britanie comemorează 10 ani de la atacurile teroriste din Londra (VIDEO)
Foto: abc.net.au

Marea Britanie comemorează 10 ani de la atentatele de la Londra. La 11.30, ora locală, un minut de reculegere s-a ţinut în toată ţara, iar transportul public a fost oprit în capitală în amintirea victimelor provocate de cel mai sângeros atac împotriva britanicilor.

La 7 iulie 2005, un comando de terorişti a detonat patru bombe în metroul londonez şi într-un autobuz şi au provocat moartea a 52 de oameni şi rănirea altor 700.

În staţiile de metrou, oamenii s-au oprit şi ei din drumul lor pentru a depune coroane de flori şi pentru a păstra un minut de linişte. În acelaşi timp, la catedrala St. Paul’s a avut loc o ceremonie religioasă la care au participat membri ai familiilor celor care au murit în atacurile de acum zece ani.

Premierul David Cameron a depus o coroană cu flori la monumentul ridicat în memoria victimelor în Parcul Hyde.

“Este o zi în care ne amintim ameninţarea cu care ne confruntăm încă, dar, mai ales, este o zi în care ne gândim la graţia şi demnitatea familiilor victimelor, după toate lucrurile prin care au trecut, şi onorăm amintirea acelor victime”.

În capitală, Gill Hicks, supraviețuitoare a atentatelor, a izbucnit în lacrimi,când l-a întâlnit pe neașteptate, la o ceremonie de comemorare, pe unul dintre salvatorii săi, în fața stației de metrou londoneze King’s Cross. Andrew Maxwell este unul dintre polițiștii care, în urmă cu zece ani, a scos-o la suprafaţă după o explozie în metrou. Australianca a supraviețuit, dar și-a pierdut ambele picioare.

“Cum va ajuta cauzei cuiva faptul că eu mi-am pierdut picioarele şi, mai ales, faptul că atâţia oameni nevinovaţi şi-au pierdut vieţile? Nu văd niciun rezultat al tragediei care a avut loc aici, în Londra, acum 10 ani, şi pe care o vedem în toată lumea”, a spusaustralianca.

Atentatele de acum 10 ani au fost comise de patru kamikaze care aveau legături cu al-Qaida şi purtau rucsacuri cu explozibili. Trei explozii s-au produs la metroul londonez, iar un al patrulea dispozitiv exploziv a fost detonat într-un autobuz double-decker. Printre cele 52 de victime figurează şi o româncă, Mihaela Otto, un tehnician dentar în vârstă de 42 de ani, care locuia la Londra împreună cu sora şi cu mama ei.

10 ani de la atentatele teroriste din Marea Britanie