Marea Britanie oferă vaccinul împotriva variolei pe măsură ce cazurile de variola maimuței se răspândesc rapid în țările europene

Marea Britanie oferă vaccinul împotriva variolei pe măsură ce cazurile de variola maimuței se răspândesc rapid în țările europene
Sursa Foto: Flickr.com

Cazurile de variola maimuţei depistate în Marea Britanie au determinat autorităţile să ofere un vaccin împotriva variolei unor lucrători sanitari şi altor persoane care ar fi putut fi expuse, în timp ce alte cazuri au fost confirmate în Europa, potrivit Reuters.

„Nu există un vaccin specific pentru variola maimuţei, însă un vaccin pentru variolă oferă o oarecare protecţie”, a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei britanice pentru siguranţă sanitară (UKHSA).

Marea Britanie pune la dispoziţie un vaccin împotriva variolei

Variola maimuţei („monkeypox”) este o boală virală, de obicei uşoară, caracterizată prin anumite simptome precum febră, dar şi erupţie cutanată distinctă.

Există două tulpini principale: tulpina Congo, care este mult mai severă – cu o mortalitate de până la 10% – şi tulpina din Africa de Vest, cu o rată a mortalităţii de aproximativ 1%, informează sursa citată.

Identificată pentru prima dată la maimuțe, boala virală se răspândește de obicei prin contact direct şi se manifestă în general în Africa Centrală şi de Vest. Rareori s-a răspândit în altă parte şi de aceea valul recent de cazuri identificate în afara acestui continent a stârnit îngrijorare.

Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că vaccinurile care au fost utilizate pentru a eradica variola au o eficienţă de până la 85% împotriva variolei maimuţei. „Vaccinul a fost oferit celor care l-au solicitat”, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al UKHSA, fără a dezvălui detalii despre numărul de persoane vaccinate până în prezent.

„Variola maimuței” se răspândește rapid în țările europene

Primul caz din Europa a fost confirmat pe 7 mai la o persoană care revenise în Anglia din Nigeria, unde variola maimuţei este endemică.

„Cu toate acestea, suntem îngrijoraţi de numeroasele ţări din afară, în special din Europa, care se confruntă cu aceste focare de variola maimuţei”, a declarat directorul interimar al Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Africa, Ahmed Ogwell Ouma.

Infecția virală este similară cu varicela umană și provoacă, de obicei, o boală ușoară, însă majoritatea bolnavilor au nevoie de săptămâni întregi de recuperare.

Directorul UKHSA, Dr. Colin Brown a reamintit că infecția „nu se răspândește ușor între oameni și necesită contact personal apropiat cu cineva care este simptomatic”. Riscul izbucnirii unei epidemii rămâne redus, asigură specialiștii din domeniul sănătății.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`