Jihadiștii grupării Statul Islamic din Libia au decapitat și au legat de cruci 12 combatanți angajați în luptă împotriva lor pentru controlul orașului Sirta (nord), relatează AFP, citată de Agerpres.
Violențele din această zonă au izbucnit după ce cadavrul unui cleric musulman marcant, Khaled bin Rajeb, a fost găsit într-o zonă suburbană a orașului, asasinat de care au fost făcuți vinovați insurgenți ai Statului Islamic.
Grupul extremist a executat vineri alți 22 de membri ai unei miliții rivale, care se aflau răniți într-un spital din Sirta, potrivit agenției LANA, care precizează că jihadiștii au incendiat spitalul.
Confruntări violente au avut loc începând de marți între jihadiștii SI și combatanții locali pentru controlul Sirta, orașul natal al fostului dictator Muammar Gaddafi.
O sursă locală a vorbit despre ”un adevărat război”, în timp ce ambasadorul Libiei în Franța a descris un ”masacru”.
Sâmbătă, un reprezentant al autorităților locale a confirmat că lupta continuă să facă ravagii.
Vineri, un oficial local a declarat că luptele între locuitorii înarmați și jihadiștii SI au făcut zeci de morți și de răniți în ultimele patru zile în Sirta, fără a putea oferi o cifră exactă.
Ambasadorul Libiei la Paris, Chibani Abouhamoud, a afirmat că numărul morților este în jur de 200.
SI a preluat controlul asupra aeroportului internațional din Sirta (450 km est de Tripoli) și amenință să controleze instalațiile petroliere din zonă.