Mii de persoane au rămas fără curent electric după ce o furtună care a provocat inundații a lovit Toronto

Mii de persoane au rămas fără curent electric după ce o furtună care a provocat inundații a lovit Toronto
Toronto, cel mai mare oraș din Canada, a fost lovit, marți, de o furtună care a provocat inundații. În urma acestor evenimente, mii de persoane au rămas fără curent electric, relatează AFP. Astfel, marți...

Toronto, cel mai mare oraș din Canada, a fost lovit, marți, de o furtună care a provocat inundații. În urma acestor evenimente, mii de persoane au rămas fără curent electric, relatează AFP.

Astfel, marți dimineață, aproximativ 20.000 de locuințe nu aveau curent electric, conform anunțului făcut de compania canadiană de energie electrică Toronto Hydro.

Este crucial să reducem consumul de electricitate astăzi (n.r. marți)”, a declarat Rob Ford, primarul orașului Toronto.

Ploile torențiale din Toronto au provocat întreruperea circulației pe mai multe șosele, unele persoane rămânând blocate în mașini, apa ajungând până la ferestre. Totodată, atât tramvaiul cât și metroul au fost afectate de lipsa curentului electric.

Din cauza inundațiilor, în jur de 1.400 de persoane au rămas blocate într-un tren și au fost ulterior evacuate de echipele de poliție și salvare.