Ministrul britanic de Intern: Când migrația e mare și ritmul schimbării prea rapid, e imposibil să construiești o societate coerentă

Ministrul britanic de Intern: Când migrația e mare și ritmul schimbării prea rapid, e imposibil să construiești o societate coerentă
Foto: channel4.com

Theresa May, ministrul britanic de Interne, este de părere că migrația în masă dăunează societății britanice.

May va participa ala conferința anuală a Partidului Conservator unde va vorbi despre faptul că nivelul migrației din ultimii zece ani nu a fost în interesul național, notează Agerpres.

„Când imigrația este prea mare, când ritmul schimbării este prea rapid, este imposibil să construiești o societate coerentă”, consideră ministrul.

Migrația netă în Marea Britanie a ajuns la un nivel record de 330.000 în ultimul an până în luna martie, mult peste nivelul de 100.000 promis de premierul David Cameron.