Yanis Varoufakis, Ministrul grec de Finanțe, a declarat că Angela Merkel este cea care ”deține cheia” pentru rezolvarea actualei crize din Grecia, informează AFP, citată de Agerpres.
„Șefii de guvern din Uniunea Europeană trebuie să acționeze. Și, dintre ei, Angela Merkel, în calitate de reprezentantă a celei mai importante țări, deține cheia, pe care sper că o va folosi”, a susținut Ministrul pentru tabloidul german Bild.
Varoufakis a mai susținut că executivul din care face parte ”este deschis unor noi propuneri ale instituțiilor” internaționale după eșecul de sâmbătă al negocierilor de la Bruxelles. Dacă instituțiile vor prezenta noi propuneri, iar acestea vor fi „mai bune” decât cele de joi, „vom putea schimba în orice moment recomandarea noastră și să le propunem alegătorilor să le accepte”, a mai susținut liderul elen.
Miniștrii de Finanțe din Eurogrup au refuzat să extindă preogramul de ajutor acordat Greciei, care va expira pe 30 iunie. Ei condiționează acordarea pe viitor a ajutorului de implementarea unor reforme pe care guvernul grec nu le acceptă. Față de acestea, executivul Tsipras a decis organizarea unui Referendum prin care să fie consultat și poporul grec. Propunerea lui Alexis Tsipras a fost acceptată și de Parlament, astfel încât acesta va fi organizat pe 5 iulie, după cum s-a stabilit.