Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a avut o reacție extrem de virulentă la adresa președintelui Klaus Iohannis, despre care a susținut că este „un politician extremist antimaghiar”. Ieșirea șefului diplomației ungare vine în contextul în care șeful statului român a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea referitoare la deschiderea unui punct la frontiera româno-ungară. La scurt timp, a venit o replică și din partea Ministerului român al Afacerilor Externe. Reprezentanții MAE au calificat declarația oficialului din țara vecină ca fiind ”complet nejustificată și disporporționată” și au transmis că resping ”ca inacceptabil și lipsit de respect limbajul demnitarului ungar cu privire la șeful statului român”.
În postarea făcută vineri, pe Facebook, Peter Szijjarto îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că implică Ungaria și Guvernul de la Budapesta în campania electorala din România și că face rău relației dintre cele două țări.
„Din păcate Președintele Romaniei este un politician extremist antimaghiar. Implică încontinuu Ungaria si guvernul ungar în campania electorala din România. Acum, pe deasupra, face rău în mod intenționat relației ungaro-române și nu se sfiește să pună piedici unor cauze care sunt importante atât pentru maghiari, cât și pentru români. Trecerile de frontieră deschise la granița celor două state nu sunt doar simbolice, au și o însemnătate practică. Aduc mai aproape comunitățile care trăiesc la granița celor două state, respectiv înlesnesc viața de zi cu zi a celor care trăiesc acolo. Veto-ul deschiderii unei noi treceri de frontieră nu înseamnă altceva decât împiedicarea intenționată a apropierii celor două națiuni. Guvernul Ungariei rămâne în continuare angajat în dezvoltarea relațiilor bilaterale, deoarece aceasta este și în interesul maghiarilor care trăiesc în Transilvania și în Ținutul Secuiesc”, a scris ministrul de Externe ungar, pe Facebook.
Ministrul ungar de Externe, atac extrem de dur la adresa președintelui Klaus Iohannis: ”Este un politician extremist antimaghiar”
Reacția sa vine după ce Klaus Iohannis a trimis la CCR ”o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria)”, după cum se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.
În sesizarea adresată Curții Constituționale, șeful statului semnalează faptul că actul normativ
contravine dispozițiilor constituționale privind principiului separației puterilor în stat, iar prin adoptarea acestuia, „Parlamentul limitează libertatea Guvernului în a-și manifesta voința cu privire la o anumită problemă de politică externă”.
Controversatul proiect de lege a fost inițiat de trei parlamentari din partea PSD și de unul din rândul minorităților.
În replică la postarea ministrului ungar, Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis un comunicat de presă prin care precizează că ”a luat notă cu surprindere de reacția complet nejustificată, disproporționată și scoasă din context a ministrului ungar al afacerilor externe, postată astăzi pe pagina sa de Facebook”.
Reprezentanții MAE transmit că sesizarea trimisă de președintele Klaus Iohannis, la Curtea Constituțională, pe tema acestui act normativ ”nu vizează oportunitatea deschiderii acestui punct de trecere a frontierei comune și nu este în niciun fel îndreptată împotriva Ungariei sau a minorității maghiare din România. Această decizie este, de fapt, fundamentată pe necesitatea respectării dispozițiilor constituționale referitoare la separarea puterilor în stat, deoarece, potrivit legislației române, inițiativa declanșării negocierilor pentru încheierea unui acord internațional aparține exclusiv puterii executive, neputând fi decisă printr-o lege”.
Totodată, MAE precizează că România ”își menține interesul sincer de construire a unei relații autentice de bună vecinătate și de cooperare” cu Ungaria, în beneficiul cetățenilor din ambele țări.
”De altfel, în punctul de vedere din luna mai 2020 al Guvernului României cu privire la această propunere legislativă se menționează explicit intenția la nivel executiv de a fi întreprinse demersurile uzuale, conform normelor aplicabile și practicii curente, în vederea consultării autorităților competente cu privire la inițiativa încheierii unui Acord cu partea ungară în vederea deschiderii punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche-Kubekhaza”, se mai arată în comunicatul de presă al MAE.
Astfel, reprezentanții diplomației române concluzionează că ”scoaterea din context a intențiilor reale ale părții române denotă inclusiv lipsa manifestă a informării și documentării adecvate a părții ungare cu privire la motivația sesizării de neconstituționalitate, disponibilă public”.
Acesta nu este primul episod tensionat din ultimele luni în relația dintre România și Ungaria. În luna aprilie, Peter Szijjarto a lansatcritici extrem de dure la adresa ambasadorului român la Budapesta, Marius Lăzurcă. Totul după ce diplomatul i-a transmis un mesaj de sprijin unei deputate din rândul opoziției dinUngaria, în condițiile în care aceasta fusese ținta unor insulte și chiar amenințări în timpul unei dezbateri din Legislativul de la Budapesta, atunci când a cerut explicații în legătură cu materialele sanitare pe careUngariale-a trimis maghiarilor din România, în contextul pandemiei de COVID-19.
Iar câteva săptămâni mai târziu, tot ministrul ungar de Externe preciza, chiar înaintea unei întâlniri cu omologul său român, Bogdan Aurescu, că în ultima perioadă ”în relația cu România (…) nu au fost despre respectul reciproc”.
„Noi ne străduim să avem o relație bună cu toți vecinii noștri. În calitate de națiune cu peste o mie de ani, acordăm și așteptăm respect. În relația cu România, ultimele săptămâni nu au fost despre respectul reciproc, ci mai degrabă despre un schimb tăios de replici”, a scris Peter Szijjarto pe Facebook.