Mircea Bob, candidat în Consiliul Local Șimleu Silvaniei din partea PMP: ‘Suntem în anul 2020, în mileniul trei, nicio locuință nu trebuie să fie fără gaze naturale, apă și canalizare’

Mircea Bob, candidat în Consiliul Local Șimleu Silvaniei din partea PMP: 'Suntem în anul 2020, în mileniul trei, nicio locuință nu trebuie să fie fără gaze naturale, apă și canalizare'
Foto: Facebook / Mircea Bob

Mircea Bob, candidat în Consiliul Local Șimleu Silvaniei din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP), și-a propus să ajute la dezvoltarea zonei din postura de inginer zootehnist. Totodată, acesta militează pentru aducerea Șimleului în secolul XXI, prin introducerea de gaze naturale, apă și canalizare.

Mircea Bob: Suntem în anul 2020, în mileniul trei, este o necesitate să avem așa ceva

„Nici o locuință din Șimleu nu trebuie să fie fără gaze naturale, apă și canalizare. Suntem în anul 2020, în mileniul trei, este o necesitate să avem așa ceva. Și dacă tot vorbim despre utilități, ne gândim și la unele proiecte privind încălzirea unor instituții din resurse regenerabile”, spune acesta.

Candidatul PMP consideră că trebuie să se găsească fonduri pentruinvestiții în infrastructură, sănătate, învățământ, cultură și sport.

„Fonduri există, fondurile se alocă dacă proiectul este bine făcut. Trebuie doar să dorim să atragem aceste fonduri. Vrem și să susținem agricultorii din Șimleu și din celelalte sate în implementarea de proiecte eligibile, prin fonduri europene. Și tot prin fonduri europene vrem să construim o capelă la cimitirul din Cehei”, arată Bob.

Pentru ca orașul să arate mai bine, candidatul PMP în Consiliul Local Șimleu Silvaniei propune luarea de măsuri pentru reducerea poluării pe râul Crasna, identificare surselor de poluare în vederea stopării acestora.

În concepția echipeiPMP Șimleu Silvaniei, o mare problemă a orașului și a satelor aparținătoare este cea a drumurilor. Trebuie asfaltate toate drumurile și trebuie create piste de biciclete.

Candidatul Partidului Mișcarea Populară are în vedere și rezolvarea locurilor de parcare pentru personalul medical din Spitalul Orășenesc Șimleu Silvaniei și Policlinica veche.

Ultima oră
20:31 - Înregistrări din ședința în care echipa lui Dan Barna pregătește strategia pentru turul 2 cu Dacian Cioloș: „E caft pe bune” / „O să facem un call center cu vedete”
20:16 - Administrația Prezidențială a anunțat oficial faptul că Klaus Iohannis va participa, sâmbătă, la Congresul PNL
20:10 - Dan Motreanu: Nu candidez pentru nicio funcție la Congresul PNL / Ce înseamnă „echipa câștigătoare”? Pe cine au învins? / Ar fi o pată mare pe obrazul PNL și al președintelui Iohannis să fie aleși oameni controversați
19:44 - China anunță noi măsuri împotriva criptomonedelor: Au fost blocate toate tranzacțiile
19:42 - Certificatul verde, un adevărat imbold pentru vaccinare. Măsura a fost adoptată cu întârziere de Guvernul Cîțu, într-un moment în care campania aproape înțepenise
19:10 - Raed Arafat confirmă: Intrarea la restaurantele din interiorul mall-urilor se va face tot cu certificatul verde
19:05 - Aproape 20.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 17.000 cu prima doză. Mai bine de 5,3 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă de la debutul campaniei
18:42 - Cristian Diaconescu: Nimeni astăzi în Europa nu crede că moștenirea Merkel va fi contrazisă de stânga sau de dreapta / Angela Merkel și Donald Tusk înțeleg mai bine România decât mulți alții de pe continent (VIDEO)
18:33 - Peste 10.000 de porci vor fi ucişi la o singură fermă din Hunedoara ca urmare a confirmării pestei porcine africane
18:07 - Certificatul verde, obligatoriu în Capitală de la miezul nopții. Autoritățile au introdus restricțiile de scenariu roșu (VIDEO)