Compania americană Moderna a anunţat, joi, că a depus cerereaîn care solicită autorizarea vaccinului său anti-COVID-19în SUA pentru adolescenţii din grupa de vârstă 12-17 ani, potrivitAgerpres, care citează AFP.
În urmă cu trei zile distanţă, compania americană a depus o solicitare similară, pentru aceeaşi categorie de vârstă, şi la Agenţia Europeană a Medicamentului.
„Niciun caz de COVID-19 nu a fost observat la participanţii care au primit ambele doze ale vaccinului Moderna anti-COVID-19”, ceea ce reprezintă o eficacitate de „100% dacă se utilizează aceeaşi definiţie de caz”, susțin reprezentanții companiei.
„Ne simţim încurajaţi de faptul că vaccinul Moderna anti-COVID-19 s-a arătat foarte eficient în prevenirea COVID-19 la adolescenţi”, a declarat luni CEO-ul companiei, Stephane Bancel, citat într-un comunicat.
„Vom depune cereri de autorizare la mai multe autorităţi cu rol de reglementare din lumea întreagă pentru această populaţie mai tânără”, a adăugat el.
Vaccinul dezvoltat de alianţa Pfizer-BioNTech a fost deja autorizat pentru adolescenţii de peste 12 ani în Statele Unite, Canada şi în cele 27 de ţări din Uniunea Europeană.
În prezent, vaccinul anti-COVID dezvoltat de Moderna este autorizat doar pentru persoanele de peste 18 ani.