Musulmanii din Uzbekistan refuză să fie implicați în masacrul lui Putin

Musulmanii din Uzbekistan refuză să fie implicați în masacrul lui Putin
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Autoritatea religioasă de vârf a Uzbekistanului i-a îndemnat pe uzbeci să nu se implice în conflictul din Ucraina; acest lucru este împotriva credinței islamice.

Reacția liderilor musulmani a venit după ce Rusia a oferit rapid cetățenie celor care se alătură forțelor sale de ocupație de pe frontul din Ucraina.

Tot ca o reacție la recrutările de mercenari ale Kremlinului, procurorii uzbeci auanunțat recent că cetățenii care luptă în războaie străine vor fi urmăriți penal în conformitate cu legislația uzbecă.

Uzbekistanul, printre popoarele aflate în trecut sub ocupatie rusească

Conform Reuters, Consiliul musulman a declarat că membrii unor „organizații teroriste” recrutează musulmani pentru a lupta în conflictul din Ucraina sub pretextul „jihadului” sau al războiului sfânt.

În realitate, se precizează în mesaj, nu este permis ca un musulman să participe la nicio acțiune militară cu excepția apărării patriei proprii.

Cu o populație predominant tânără, de 35 de milioane de locuitori, conform Reuters, Uzbekistanul majoritar musulman este cea mai populată fostă republică sovietică după Rusia și Ucraina, iar mulți uzbeci vorbesc fluent limba rusă.

Musulmanii, folosiți chiar de cotropitorii lor în prima linie

Parlamentul Rusiei a adoptat, săptămâna aceasta, o lege care oferă cetățenie accelerată străinilor care se alătură armatei sale, parte a unui efort mai larg de consolidare a armatei pe fondul campaniei ucrainene blocate, care a inclus și mobilizarea parțială.

De partea ucraineană, există batalioane străine predominant musulmane, cele mai proeminente fiind alcătuite din cecenii care luptă încă din anii 90 împotriva invaziilo9r rusești.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`