Distrugerea sistemului solar a fost surprinsă pentru prima dată de astronomii NASA care au declarat că imaginile capturate de către misiunea spațială Kepler 2 prevăd un final subru al Pământului.
Imaginea arată rămășițele stâncoase ale unei lumi, distrusă de forța gravitațională a unei stele muribunde, denumită pitica albă, aflată în contelația Fecioarei, la 570 de ani lumină de Pământ. Cercetătorii au reperat bucăți de pe planeta mărunțită orbitând în jurul stelei în circa 4-5 ore.
„Acest lucru nu a mai fost văzut vreodată. Suntem martori la distrugerea unui sistem solar”, a precizat Andrew Vanderburg de la Centrul pentru Astrofizica Harvard-Smithsonian, citat de The Guardian.
Astronomii nu sunt siguri în privința rămășițelor care orbitează pitica albă, însă există o posibilitate ca steaua muribundă să fi destabilizat orbitele planetelor mai mari și să le atras pe cele mai mici către ea, până când acestea au fost pur și simplu absorbite.
Vanderburg susține că Sistemul Solar ar putea să aibă o soartă simlară, fiind prăjit de explozia Soarelu, alături de Mercur sau Venus. În cazul în care Pământul reușește să supraviețuiască, a tunci ar putea fi rupt în bucăți în timp ce e atras de forța gravitațională a Soarelui.
„Este extrem de interesant faptul că astronomii au înregistrat „chinurile finale” ale unui sistem planetar. Deși ultimele zile ale Pământului sunt departe, la aproximativ 5 miliarde de ani, această cercetare ne-a permis să vedem o bucățică din rezultatul inevitabil al unei stele muribunde”, a declarat Francesca Faedi, astronom la Universitatea Warwick.