NASA: Primul zbor al capsulei spaţiale Orion va avea loc în septembrie 2014

NASA: Primul zbor al capsulei spaţiale Orion va avea loc în septembrie 2014
Primul zbor fără echipaj al vehiculului spațial american Orion, succesor al navetelor spațiale, capabil să transporte astronauți dincolo de orbita terestră, va avea loc în septembrie 2014, anunță...

Primul zbor fără echipaj al vehiculului spațial american Orion, succesor al navetelor spațiale, capabil să transporte astronauți dincolo de orbita terestră, va avea loc în septembrie 2014, anunță NASA.

„Progrese foarte mari au fost realizate în ceea ce privește accelerarea programului Orion, fapt care va permite efectuarea unui zbor de probă al capsulei în septembrie 2014, așa cum era prevăzut inițial”, a declarat un administrator adjunct al NASA. Lansată de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida, Orion, care nu va transporta astronauţi înainte de 2021, va efectua două rotaţii în jurul Terrei înainte de a realiza o reintrare în mare viteză în atmosferă.

Acest zbor vizează mai ales testarea scutului termic al vehiculului de aproape nouă tone şi a sistemului de paraşute pentru amerizarea prevăzută a avea loc în Oceanul Pacific în largul statului american California, a precizat acelaşi specialist.

Orion, care va putea să transporte în spațiu până la 6 astronauți, va fi lansat pentru prima misiune spațială în 2017 în jurul Lunii.

Capsula fără astronauţi va fi plasată pe o orbită aflată la 75.000 de kilometri deasupra suprafeţei lunare, pentru un zbor de 21 de zile, destinat mai ales pentru a testa modul în care funcţionează acel lansator greu, de 70 de tone, pentru misiuni cu echipaj uman dincolo de orbita terestră.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:04 - Consiliul JAI discută joi despre data de eliminare a controalelor la frontieră pentru România și Bulgaria, anunță MAI. Cătălin Predoiu va participa la eveniment
17:02 - Un italian a rămas fără 33.000 de euro după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Cum l-a păcălit
17:01 - Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică: Atacul cibernetic asupra Electrica a aparţinut grupării Lynx Ransomware
16:59 - Cunoscut epidemiolog din România, despre Boala X: „Rata de mortalitate este 7,6%. La COVID era de 1%”. Care sunt cele mai frecvente simptome
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)