Reuniune de urgență a NATO. Stoltenberg: Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări

Reuniune de urgență a NATO. Stoltenberg: Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări
sursă foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, la finalul unei reuniuni extraordinare a ambasadorilor alianței pe tema crizei dintre Washington şi Teheran.

„La reuniunea noastră de astăzi, aliaţii au lansat apeluri la reţinere şi detensionare. Un nou conflict nu ar fi în interesul nimănui, deci Iranul trebuie să se abţină de la noi violenţe şi provocări”, a declarat Stoltenberg, citat de AFP.

La această reuniune, americanii le-au vorbit partenerilor din alianță despre operațiunea în timpul căreia generalul iranian Qassem Soleimani a fost ucis.

Secretarul general al NATO a ținut să sublinieze că aceasta a fost o „decizie a SUA, nu a coaliţiei sau a NATO”.

„Însă toţi aliaţii sunt îngrijoraţi de activităţile destabilizatoare ale Iranului în regiunea Orientului Mijlociu. Am asistat recent la o escaladare din partea Iranului, în special la o lovitură asupra unei instalaţii petroliere saudite şi la doborârea unei drone americane.

Suntem cu toţii de acord că Iranul nu trebuie să dobândească niciodată arma nucleară. Avem preocupări comune privind testele cu rachetă ale Iranului şi suntem uniţi în condamnarea sprijinului Iranului pentru o varietate de grupuri teroriste”, a mai declarat Jens Stoltenberg.