„Ne așteaptă 15 ani de distopie”. Ce a declarat Mo Gawdat, fost director al companiei Google

„Ne așteaptă 15 ani de distopie”. Ce a declarat Mo Gawdat, fost director al companiei Google
Sursa foto: Shutterstock

Mo Gawdat, fost vicepreședinte Google, avertizează că din 2027 vom intra într-o perioadă de 12-15 ani de criză socială profundă, cauzată de folosirea greșită a inteligenței artificiale de către oameni, nu de aceasta în sine.

Cuprins:

  • Ce a avertizat acesta cu privire la viitor
  • Care va fi impactul asupra locurilor de muncă

Ce a avertizat acesta cu privire la viitor

Mo Gawdat, un fost executiv Google și expert în tehnologie, a declarat în podcastul The Diary of a CEO că societatea noastră va intra într-o „distopie” începând din 2027, cu semne vizibile chiar de anul viitor. Perioada ar putea dura până la sfârșitul anilor 2030.

„Vom trăi într-o lume complet schimbată, unde libertatea, responsabilitatea, conexiunea umană și egalitatea vor fi profund afectate”, spune Gawdat, potrivit DailyMail, citat de A1.

Fostul șef Google X subliniază că nu inteligența artificială va fi vinovată, ci modul în care oamenii o vor folosi. Aceasta ar putea fi folosită pentru manipularea populației, fraude financiare, încălcarea intimității și concentrarea puterii în mâinile persoanelor corupte.

Care va fi impactul asupra locurilor de muncă

Gawdat respinge faptul că AI-ul va crea locuri de muncă noi: Este 100% fals. AI va fi mai bun decât oamenii la orice, inclusiv ca CEO, a precizat acesta potrivit surselor citate.

Toate meseriile, de la munci fizice, până la locuri de muncă executive, design și multe alte domenii, toate vor putea fi înlocuite cu AI.

În viziunea acestuia, după perioada de distopie, omenirea ar putea intra într-o eră de „utopie”, o societate care ar putea fi perfectă.

Ultima oră
23:57 - Un oraș turistic din Europa limitează vânzarea de alcool după ora 20. Ce a determinat autoritățile să interzică alcoolul
23:56 - Cunoscutul actor James Van Der Beek a murit din cauza cancerului. Ce simptom a ignorat mult timp până să afle că e bolnav
23:23 - Motivul real pentru care Călin Donca și Marian Godină nu se suportă. Ce i-a făcut polițistul, chiar înainte de Survivor
23:22 - China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina, în plin război. Ce rol vrea să joace Beijingul în eforturile pentru pace
22:54 - Cine sunt ispitele de „Insula Iubirii” 2026. Au fost dezvăluite primele nume care promit să zdruncine cuplurile în Thailanda
22:50 - Sală de jocuri jefuită într-un mall din Argeș. Cum încearcă polițiștii să dea de urma atacatorului mascat
22:33 - Rareș Bogdan l-a desființat pe Bolojan, după ce România a intrat oficial în recesiune tehnică: “Bazându-se pe tăieri și creșterea TVA, premierul n-a făcut mare brânză”
22:10 - Are acum președintele României toate informațiile pentru a înțelege ce se petrece în Justiție? Procurorul miliar Bogdan Pîrlog: „Ca să înțelegi sistemul, trebuie să faci parte din el și să ai o inteligență” (VIDEO)
22:09 - Incident armat sub Arcul de Triumf, în timpul unei ceremonii oficiale. De ce a fost implicat Parchetul Antiterorist (FOTO, VIDEO)
21:33 - Agricultorii din Grecia amenință cu continuarea protestelor naționale. Care sunt principalele probleme ale fermierilor și crescătorilor de animale (VIDEO)