Externe
Nigeria a luat măsuri pentru a extrăda către Statele Unite un nigerian, acuzat că ar fi membru al grupării Al-Qaida în Peninsula Arabia, afiliată reţelei teroriste Al-Qaida.
Lawal Olaniyi Babafemi, de 33 de ani, zis şi „Abdullah” sau „Ayatollah Mustapha”, a stat în Yemen şi a fost însărcinat să recruteze pentru organizaţie persoane care vorbesc engleză sau nigeriană.
El va fi judecat în Statele Unite pentru 5 capete de acuzare, notează AFP.
Suspectul este deţinut în Nigeria, iar pe 28 august este planificată o audiere la Înalta Curte Federală din Abuja privind cazul său.
Statele Unite l-au acuzat pe Babafemi de susţinerea materială a unei organizaţii teroriste din străinătate şi utilizarea ilegală a armelor de foc.