Noi controverse în Rusia după ce o tătăroaică s-a filmat dansând în fața unei moschei (VIDEO)

Noi controverse în Rusia după ce o tătăroaică s-a filmat dansând în fața unei moschei (VIDEO)

O artistă de origine tătară a stârnit ample controverse după ce s-a lăsat filmată în timp ce dansa în apropierea moscheei Bolgar, parte din patrimoniul UNESCO, informează RT.

Predicatorul Sedzagfar Loutfoulline a scris pe pagina de Facebook a fetei că ”este o rușine pentru tătari”, că a adus o insultă casei lui Allah și că a pângărit locul. El i-a cerut tinerei ”să se căiască în fața lui Allah” și să șteargă clipul de pe rețelele sociale.

Noi controverse în Rusia după ce o tătăroaică s-a filmat dansând în fața unei moschei

Situația artistei pe nume Reseda Ganioullina amintește de rusoaicele din Pussy Riot, care au cântat într-o catedrală din Moscova o melodie numită ”Holy Shit!”, prin care au rugat-o pe Fecioara Maria să ”scape țara de Vladimir Putin”. Fetele au fost ulterior condamnate la doi ani de închisoare.

”Nu e un restaurant sau un club de striptease! Muftiii ce cred? O femeie pe jumătate dezbrăcată dansând în jurul moscheei! De ce un grup precum Pussy Riot este condamnat la doi ani de închisoare pentru că a dansat într-o biserică, iar ea nu e condamnată? Ministerul Culturii ce crede?”, a scris un alt internaut revoltat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`