Alt accident aviatic a avut loc în India. Un elicopter cu pelerini hinduși s-a prăbușit, iar șapte persoane au murit. Accidentul a avut loc la câteva minute după decolare, iar zborul trebuia să dureze doar 10 minute.
Totul s-a întâmplat în statul Uttarakhand, din nordul Indiei. Elicopterul trebuia să ajungă în Guptkashi, un loc foarte important de pelerinaj hindus din Himalaya, conform G4media.
Elicopterul era operat de o companie private Aryan Aviation. Acesta s-a prăbușit, în jurul orei 5.30, într-o zonă împădurită, la câțiva kilometri de ruta de pelerinaj.
Oficialii au transmis că accidentul ar fi fost cauzat de condițiile meteo nefavorabile.
Incidentul a avut loc la doar câteva zile de la producerea tragediei aviatice în India. Un avion cu 242 de persoane la bord s-a prăbușit la mai puțin de un minut de la decolarea de pe aeroportul Ahmedabad. 270 de persoane au murit în urma accidentului, după ce avionul a lovit un cămin al unei facultăți de medicină dintr-o zonă rezidențială. Un singur călător a reușit să supraviețuiască tragediei, după ce a ieșit din avion înainte ca acesta să ia foc.