Al doilea accident de autocar cu turiști români în mai puțin de 24 de ore.
Un autocar în care se aflau 28 de români s-a răsturnat luni dimineaţă, în localitatea Mako din Ungaria, aproape de graniţa cu România, pe autostrada M43, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.
Accidentul a avut loc în jurul orei 09.30, după ce autocarul, care mergea pe autostrada M43, spre România, s-a înclinat pe o parte şi s-a răsturnat.
Autocarul înmatriculat în Galați se întorcea de la Roma. Din primele informații, șoferul ar fi pierdut controlul volanului.
Echipele medicale se apropie de locul accidentului la ora transmiterii acestei știri. Ministerul Afacerilor Externe informează că doi români se află în stare gravă, iar alți 11 sunt răniți ușor. (Detalii AICI)
Accidentul are loc la numai o zi după ce un alt autocar cu români s-a răsturnat în Bulgaria, duminică, în apropiere de Veliko Târnovo. Un român a murit, iar alți 14 au fost răniți, din care 5 se află în stare gravă.
Autocarul, care deservea o firmă de turism din Bucureşti, transporta turişti români care se întorceau dintr-o vacanţă petrecută în Turcia, la Kuşadasi. (Detalii AICI)