Un nou scenariu în cazul avionului Malaysia Airlines, dispărut cu 238 de oameni la bord. Aeronava ar fi fost doborâtă de armata Statelor Unite ale Americii şi de cea a Thailandei.
Totul s-ar fi petrecut în urma unei greşeli tragice a militarilor care organizau exerciţii comune în momentul în care a dispărut Boeingul. Scenariul se regăseşte într-o carte apărută la doar 71 de zile de la recunoaşterea tragediei, dur criticată de familiile victimelor.
Mai mult, autorul spune că urmele prăbuşirii ar fi fost ascunse, iar echipele de căutare ar fi fost ghidate în direcţia greşită tocmai pentru a nu detecta adevăratele rămăşiţe ale aeronavei.
Avionul de tip Boeing 777, care asigura un zbor Malaysia Airline între Kuala Lumpur şi Beijing, a dispărut la 8 martie cu 239 de persoane la bord, majoritatea chinezi.