Nouă străini, angajaţi ai companiei petroliere VAOS, au fost răpiţi în Libia de membri ai grupului Stat Islamic

Nouă străini, angajaţi ai companiei petroliere VAOS, au fost răpiţi în Libia de membri ai grupului Stat Islamic
Foto: adevarul.ro

Combatanţi ai grupului terorist Stat Islamic au răpit nouă străini, inclusiv cetăţeni ai unor ţări UE, în Libia, anunţă Ministerul austriac de Externe, fără a oferi detalii, din raţiuni de securitate.

Cei nouă angajaţi ai companiei petroliere VAOS au fost răpiţi în urmă cu câteva zile în zona zăcămintelor Al-Ghani, în apropierea oraşului libian Ras Lanuf (nordul Libiei), potrivit unui purtător de cuvânt al diplomaţiei austriece.

Cei nouă străini răpiţi sunt din Austria, Cehia, Bangladesh, Filipine şi cel puţin unul dintr-un stat african, scrie Mediafax.

„Ştim că angajaţii nu au fost răniţi când au fost transportaţi din zona al-Ghani”, a precizat oficialul austriac.

Serviciile secrete austriece au stabilit că răpitorii sunt membri ai reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, care ocupă teritorii din Siria, Irak şi Libia, unde a proclamat un „califat islamic”.

Bangladeshul a confirmat răpirea unui cetăţean.

Tags: